Fashion în Evul Mediu. Pantofii ascuțiți și epidemia de monturi în Anglia medievală
Fashion în Evul Mediu. Preferința pentru pantofii ascuțiți în rândul celor cu bun gust vestimentar din Anglia medievală ar fi putut să stimuleze creșterea numărului de monturi.
Fashion în Evul Mediu. Arheologii au examinat schelete umane datând din această perioadă, care au fost îngropate în patru cimitire din Cambridge și din împrejurimi, în Anglia. Aceștia au găsit dovezi că monturile erau semnificativ mai frecvente în secolele XIV-XV decât în secolele XI-XIII și mai răspândite în zonele locuite de oameni mai bogați. Cercetătorii au speculat că o modă pentru pantofii ascuțiți în rândul celor cu bun gust vestimentar din Anglia medievală ar fi putut să stimuleze creșterea numărului de monturi.
De asemenea, au găsit dovezi ale mai multor fracturi, probabil cauzate de căderi în rândul persoanelor care aveau monturi.
Moda a provocat multe neplăceri și suferințe adepților săi de-a lungul timpului, de la talia de viespe și bustierele din epoca Tudor, până la tocurile stiletto și pantalonii „căzuți” din zilele noastre. Potrivit cercetărilor efectuate de arheologii de la Universitatea Cambridge din Regatul Unit, o modă pentru pantofii numiți „poulaines”, cu vârfuri lungi și ascuțite, ar fi putut provoca o epidemie de monturi dureroase în Evul Mediu. Un mont sau hallux valgus este o umflătură osoasă la baza degetului mare, care se dezvoltă după ce degetul de la picior deviază spre interior, spre al doilea deget. Un defect moștenit în structura mecanică a piciorului este cea mai frecventă cauză a monturilor, însă încălțămintea constrictivă poate agrava afecțiunea de bază. Hallux valgus poate duce la afectarea mobilității, la un echilibru deficitar și la un risc crescut de căderi.
Schelete medievale
Fashion în Evul Mediu. Pentru a investiga relația dintre monturi și fracturile osoase, arheologii au examinat scheletele a 177 de adulți îngropați în patru cimitire din următoarele locații: un sat numit Cherry Hinton, în afara orașului Cambridge; biserica parohială All Saints de lângă castel, la marginea orașului; spitalul de caritate Sfântul Ioan Evanghelistul, care acum face parte din Colegiul Sfântului Ioan, și o mănăstire augustiniană din oraș.
În total, 18% din toate scheletele au prezentat semne de monturi. Cu toate acestea, afecțiunea pare să fi fost semnificativ mai frecventă în secolele XIV-XV (Evul Mediu târziu), decât în secolele XI-XIII (Evul Mediu timpuriu). Arheologii presupun că popularitatea pantofilor „poulaines” în rândul persoanelor mai bogate din Evul Mediu târziu a provocat o epidemie de monturi. Aceștia au găsit o corelație între prevalența monturilor în fiecare locație și bogăția probabilă a persoanelor îngropate acolo. Cea mai mare prevalență a fost: în mănăstire (43%), la spital (23%), cimitirul de la marginea orașului (10%), cimitirul parohial rural (3%).
Referitor la cei înmormântați în mănăstire, 5 dintre cei 11 indivizi identificați ca fiind clerici după cataramele caracteristice ale curelei aveau semne de monturi. În general, fracturile osoase cauzate probabil de căzături au fost semnificativ mai frecvente în rândul celor care aveau monturi în comparație cu indivizii de vârstă corespunzătoare care nu aveau. La oamenii moderni, cercetările sugerează că monturile pot provoca modificări ale mersului care fac căderile mai probabile, în special la vârste înaintate. Arheologii care au realizat noul studiu și-au publicat concluziile în International Journal of Paleopathology.
„Ne gândim la monturi ca la o problemă modernă, dar această lucrare arată că, de fapt, a fost una dintre cele mai comune afecțiuni care au afectat adulții medievali”, a declarat Jenna Dittmar, doctor în științe, Universitatea din Aberdeen, care a realizat studiul în timp ce lucra la Institutul McDonald pentru cercetări arheologice din Cambridge.
Factori de risc pentru monturi
Autorii studiului apreciază că există mai mulți factori de risc pentru monturi, printre care se numără vârsta, obezitatea și variațiile moștenite în structura osoasă a piciorului. Dar cercetările au descoperit că femeile moderne care poartă pantofi foarte înguști la vârsta de 20 de ani prezintă un risc crescut de apariție a afecțiunii mai târziu, în viață. Rămășițele pantofilor dezgropate în Londra și Cambridge arată că, deși modelele de pantofi cu vârful rotunjit erau comune la începutul secolului al XIV-lea, aproape toate tipurile de pantofi au adoptat stilul ascuțit până la sfârșitul secolului. Autorii noului studiu consideră că prevalența monturilor în rândul pacienților de la spital sugerează că era mai probabil ca aceștia să fi urmat această modă decât persoanele care locuiau la marginea orașului.
Echipa a constatat că cea mai mare prevalență a monturilor a fost în cimitirul mănăstirii, ceea ce poate indica faptul că atât laicii bogați, cât și călugării au adoptat această modă. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că ordinul augustinian stabilea reguli stricte privind vestimentația, inclusiv încălțămintea, despre care specificau că trebuie să fie „neagră și să fie prinsă cu o curea la gleznă”. Se pare că frații călugări au plătit prețul gusturilor lor la modă cu o incidență crescută a monturilor, ceea ce ar fi putut duce la mai multe fracturi osoase mai târziu în viață.
