Kafka, frate!

Romanele și nuvelele sale nu sunt chiar cele mai accesibile publicului larg, toate se desfășoară într-o atmosferă halucinantă, grotescă, impregnată de anxietate, având un limbaj sec, steril și………birocratic! Impresia pe care ți-o lasă este aceea de invazie a absurdului în lumea logicului, de abundență a paradoxurilor și aproape imposibilului.

Cu toate acestea, numele său a ajuns să fie rostit/invocat de fiecare dată, oriunde în lume, în orice cultură și indiferent de religie,  când ordinea firească a lucrurilor pare să fie întoarsă cu 180 de grade sau când te afli într-o situație care te face să te întrebi dacă e vis sau realitate.

Cu alte cuvinte, atunci când nu poți să explici inexplicabilul, când vrei să descri ceva ce nu poate fi….descris fără a fi catalogat drept ciudat, spui simplu „a fost ceva ca în Kafka” sau „ce s-a întâmplat e kafkian”.  Kafka, frate!

Poate tocmai această invazie a absurdului în viața cotidiană și trivializarea lui a dus la nașterea adjectivului kafkian, adică acel ceva care amintește de atmosfera opresantă și absurdă din romanele sale. Este ceva unic în literatura modernă! Se poate spune că, după Kafka, literatura nu mai este la fel. În cele câteva romane și scurte povestiri pe care le-a lăsat în urmă, a distilat ororile noii ere.  

Franz Kafka (n. 3 iulie 1883, Praga, Austro-Ungaria – d. 3 iunie  Kierling, Austria) este vocea străinului – adică vocea fiecăruia dintre noi – definită odată de apartenența sa și complet, cu totul singură.

1 thought on “Kafka, frate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *