Dr. Oana Laslău: ”Femeia zilelor noastre, dincolo de canoanele impuse de alții”

Dr. Oana Laslău

Dr. Oana Laslău. „Femeia zilelor noastre s-a mai eliberat de prejudecăți și are o șansă unică în istorie de a se afirma pe sine dincolo de canoanele impuse de alții!”

Se spune că frumusețea vine din interior și se citește pe față prin intermediul zâmbetului. Oana Laslău, Doctor în Științe Medicale, specialist Ortodonție & Ortopedie Dentofacială, poate și știe cum să ajute oamenii să își (re)descopere puterea zâmbetului. 

Estetica, fiind un domeniu al filosofiei, analizează frumosul într-un sens larg. Când vorbim despre estetică medicală la ce trebuie să ne gândim?

Încă din antichitate, oamenii au fost preocupați de frumusețea corpului uman. Există numeroase cercetări în acest domeniu, iar pictori cunoscuți, precum Leonardo da Vinci, au analizat respectarea proporției de aur între anumite segmente ale unui corp uman considerat frumos. Chiar și la nivelul feței există anumite raporturi între elementele anatomice care, dacă se respectă, fața aceea poate fi încadrată în noțiunea de frumos. Însă, spre deosebire de noțiunea de frumos ca și concept, care poate îmbrăca o doză de subiectivism, frumosul în termeni medicali se referă mai mult la echilibru și la proporționalitate. Dincolo de canoanele dictate de modă, care apropos, se tot schimbă, frumos poate fi considerat și un individ înalt, și unul mai puțin înalt, atât timp cât proporțiile se respectă la nivelul corpului individului respectiv.

Revenind la noțiunea de frumos. Există frumosul artificial – creația umană (o pictură, sculptură) și frumosul natural – un peisaj, un apus de soare. Este o competiție între acestea? E corect să ne întrebăm „care frumos e…mai frumos”?

Oricum ai privi, frumosul este subiectiv. După cum știm, frumusețea este în ochii privitorului. Chiar și frumosul natural depinde de persoana care îl privește, ceea ce unora li se pare superb, altora li se poate părea insignifiant și depinde chiar și de starea emoțională a persoanei în momentul respectiv. Uneori putem privi un peisaj minunat și ni se poate părea foarte frumos, iar alteori, în funcție de dispoziția noastră sufletească, ni se poate părea că nu e deloc atât de impresionant. În general, însă, frumosul natural poartă în el un echilibru, o armonie. Iar frumosul artificial încearcă să redea ceea ce se găsește în natură, pentru că doar așa ochiul uman poate percepe liniștea și firescul, prin raportare la echilibrul dat de natură. Din acest motiv, tot ce se îndepărtează prea mult de natural, de firesc, poate naște reacții controversate de la individ la individ, dar – din punctul meu de vedere – nu poate fi numit frumos în sensul adevărat al cuvântului.

De la formele rubensiene din perioada renascentistă la „90-60-90”, cum apar și cum se trasformă standardele frumuseții feminine? Care este evoluția criteriilor de frumusețe?

Într-adevăr, pe măsura trecerii timpului, standardele de frumusețe feminină s-au tot schimbat. Și nu voi detalia foarte mult despre imaginea corpului întreg, pentru că nu asta studiez eu, ci mă voi referi strict la frumusețea feței și la standardele de frumusețe ale chipului feminin, pentru că și acestea au suferit modificări majore. Disciplina pe care o practic, ortodonția, este o ramură a medicinei dentare relativ tânără în istoria medicinii, în general. Ea nu privește doar dinții. Din punct de vedere strict estetic, obiectivul nostru, ca ortodonți, este să redăm pacientului un zâmbet care să se încadreze în echilibrul feței acestuia. Contează forma feței, raportul între etajele feței, forma și dimensiunea nasului, grosimea buzelor, forma și poziția bărbiei. Aceiași dinți, la fel de drepți și de frumoși, pot arăta bine în contextul unei fețe și rău în contextul altei fețe. În plus, pe noi ne interesează forma și poziția oaselor maxilare, care susțin toată partea inferioară a feței. În funcție de poziționarea acestora, buzele pot sta într-un anumit fel, pomeții pot părea mai proeminenți sau mai șterși, nasul poate părea mai mare sau mai mic, chiar și colțurile ochilor se așează diferit. Prin diferite metode, noi putem interveni asupra poziției oaselor maxilare și, astfel, putem transforma o față urâtă în una echilibrată și, uneori, chiar frumoasă. Totul este să ai o privire de ansamblu și să poți judeca în întregime fața umană, iar asta face diferită ortodonția ca și specialitate față de celelalte ramuri medicale. Revenind la întrebarea dumneavoastră, în Egiptul antic idealul de frumusețe era reprezentat de Nefertiti, cu trăsăturile feței foarte bine conturate, cu buze subțiri și ochi foarte mari și expresivi, cu fruntea înaltă și nasul lung. În Grecia antică, idealul de frumusețe s-a schimbat și se punea foarte mult accent pe simetria feței și pe păstrarea proporției de aur între etajele feței. Idealurile de frumusețe erau stabilite de filozofi, de pictori și de sculptori, astfel că Venus din Milo a devenit, în scurt timp, un prototip al frumuseții feminine în vremurile acelea. În Evul Mediu, prin influențele religiei creștine, frumusețea feminină nu era o preocupare, astfel că femeile trebuiau să fie cât mai șterse, din toate punctele de vedere. Simetria și echilibrul au devenit neimportante, iar fața feminină trebuia să fie cât mai neatractivă. În perioada renascentistă, preocupările pentru frumusețea feței înfloresc, iar fețele femeilor se întorc la standardele de simetrie, proporționalitate, dar cu trăsături mai fine și mai slab conturate. O mare schimbare intervine în anii 1920, odată cu apariția cinematografiei, când sunt propulsate, ca ideal de frumusețe, femei cu capul mic, cu fețe mici și ovale, cu ochi mari și expresivi, cu buze mai bine conturate. Revine însă în forță interesul oamenilor asupra importanței aspectului și această atenție continuă să crească până în zilele noastre. După părerea mele, anii 1950 au marcat fundamental standardele actuale asupra frumuseții feței femeilor, cu modele precum Grace Kelly, Gina Lollobrigida și Sophia Loren. Acestea se detașează prin expresivitatea neîngrădită a feței, prin faptul că râd mult, lăsând să se observe dinți mari și albi, buzele sunt tot mai pline, iar gura devine punctul de atracție al feței. Elemente care se păstrează până în zilele noastre.

Dacă ne referim strict la chipul uman, ce înseamnă astăzi „un chip frumos”?

Toate studiile care s-au făcut asupra diferitelor femei considerate frumoase din perioade istorice diferite, din rase diferite și din culturi diferite, au ajuns la concluzia că simetria feței și proporționalitatea etajelor feței sunt elementele care fac ca un chip să fie considerat frumos, indiferent de alte considerente. În zilele noastre, mai mult decât oricând, ne-am eliberat de canoane stricte, astfel că se pune accent pe individualitate, pe autenticitate și pe naturalețe. Elemente care pot fi obținute printr-un tratament ortodontic adecvat. Evident că un chip frumos trebuie să corespundă anumitor standarde, și revin aici la noțiunile de simetrie și de proporționalitate a etajelor feței, dar, dincolo de acestea, fața feminină poate fi ovală, precum a lui Elizabeth Hurley, sau mai pătrățoasă, precum a lui Angelina Jolie, buzele pot fi mai groase sau mai subțiri, nasul poate fi mai lung sau mai mic, nu mai există standarde atât de stricte. Eu cred că femeia zilelor noastre s-a mai eliberat de prejudecăți și are o șansă unică în istorie de a se afirma pe sine dincolo de canoanele impuse de alții.

Pasiunea pentru cultura estetică se îmbină perfect cu talentul la scris. Ce fel de gen vă place să scrieți? Aveți în vedere un public anume căruia vă adresați?

Da, e o asociere ușor ciudată. Cred că fiecare dintre noi avem un hobby și, dacă nu este așa, atunci ar fi bine să ne găsim unul! Pentru mine, scrisul este doar un hobby care mă ajută să ies puțin din realitate și din rutină. Momentan scriu doar pentru mine, exceptând, evident, articolele de specialitate și cele din presă despre meseria pe care o profesez și care îmi ocupă cea mai mare parte a timpului. Și care găsesc că este suficient de interesantă cât să împărtășesc și altora din experiența mea.

Valori morale precum binele, dreptatea, echitatea, compasiunea au rol în formarea caracterului individului, parte a societății. Cum ar trebui să procedeze un părinte pentru a transmite aceste valori copilului?

Am convingerea că nu ne putem învăța copiii predicând. Copiii își însușesc anumite comportamente prin puterea exemplului. Evident că este bine să le transmitem și verbal valorile noastre, dar dacă ei nu văd și nu trăiesc personal experiența aceea, dacă părintele sau persoana care le este apropiată și îi educă una spune și cu totul alta face, copilul va învăța să facă altceva decât ceea ce îi spui. Copiii au o capacitate extraordinară de a identifica falsul și minciuna, astfel că puterea exemplului devine cea mai bună și câștigăm respectul prin a le arăta lor, în primul rând, respect.

Bogdan Guță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *